Moartea și înmormântarea lui Willie Lincoln

Moartea lui Willie Lincoln

Într-o cameră elegantă de la Casa Albă, fiul lui Abraham, în vârstă de 11 ani iar Mary Lincoln zăcea bolnavă într-un pat imens din lemn de trandafir sculptat, cunoscut acum sub numele de Patul Lincoln. La cinci p.m. la 20 februarie 1862, William Wallace Lincoln a murit. Elizabeth Keckly, fostul sclav care a proiectat frumoasa garderobă a doamnei Lincoln, l-a spălat și îmbrăcat. Când președintele l-a privit, a plâns: „Bietul meu băiat, era prea bun pentru acest pământ. Dumnezeu l-a chemat acasă. Știu că este mult mai bine în cer, dar atunci l-am iubit așa. Este greu, greu să-l faci să moară! „

Îl privi îngropându-și capul în mâini,” rama lui înaltă convulsivă de emoție. „La piciorul patului stătea” într-o minune tăcută, uimită, „minunându-mă că un bărbat atât de accidentat ar putea fi atât de mișcat.” Nu voi uita niciodată acele momente solemne – geniul și măreția plângând despre „idolul pierdut” al iubirii. Președintele Lincoln a mers apoi pe hol până la biroul secretarului său. El a tresărit-o pe secretara pe jumătate adormită cu vestea: „Ei bine, Nicolay, băiatul meu a plecat – de fapt a plecat!” John Nicolay și-a amintit că și-a văzut șeful izbucnind în lacrimi înainte de a intra în propriul birou.

Mary Lincoln a fost inconsolabilă în pierderea fiului ei preferat. Pentru a adăuga angoasei, Tad, fiul ei cel mic, a rămas grav bolnav într-o altă cameră. Ambii copii sufereau aparent de febra tifoidă, o boală obișnuită în Washingtonul bolnav de boală, DC Willie a fost al treilea fiu născut de Lincoln în Illinois, care a sosit la 21 decembrie 1850, în același an, a murit al doilea fiu al lor. Acum, cu moartea lui Willie, cercul familial s-a micșorat încă. Robert, student la Harvard College, a fost fiul cel mare, singurul care și-ar supraviețui părinții.

În cuvintele soției unui oficial guvernamental, Casa Albă este tristă și încă, pentru că bucuria și lumina ei au fugit cu micuțul Willie. Era un copil foarte luminos, remarcabil de precoce pentru vârsta lui și se îndrăgise cu toți cei care îl cunoșteau. Vărul „Mary Lincoln” a spus că este „nobil, frumos … un omolog al tatălui său, cu excepția faptului că era frumos.” Mary însăși l-a numit „copilul idolatrat al gospodăriei”. Corpul lui Willie a fost dus jos la Camera Verde, unde a rămas până la înmormântare. Doctorii Brown și Alexander s-au ocupat de îmbălsămare, o procedură pe care au va efectua trei ani mai târziu după asasinarea președintelui. Willie zăcea într-un sicriu metalic acoperit cu flori, conceput să semene cu lemn de trandafir, cu numele și data nașterii și a morții înscrise pe o farfurie de argint. Prietenii au venit să își aducă omagiile pe 24 februarie, dimineața înmormântării.

Chiar înainte de slujbă, familia Lincoln s-a adunat în jurul sicriului pentru un rămas bun privat. Benjamin French, care a supravegheat aranjamentele, a scris: „În timp ce erau astfel logați, a venit una dintre cele mai grele furtuni de ploaie & care a vizitat acest oraș de ani de zile și furtuna teribilă fără să pară aproape la unison cu furtuna de durere din interior, căci doamna Lincoln, mi se spune, a fost teribil de afectată de pierderea ei și aproape că a refuzat să fie mângâiată „. Mary Lincoln s-a întristat în dormitorul ei de la etaj în timpul înmormântării și înmormântării.

Înmormântarea a început la ora 14:00. în Camera de Est, unde oglinzile uriașe aurite erau drapate în doliu, cu țesătură neagră acoperind cadrele și alb acoperind sticla. Dr. Phineas D. Gurley, pastor al bisericii presbiteriene din apropierea New York Avenue, a condus slujba. Familia Lincoln a participat la biserica doctorului Gurley, unde Willie i-a spus recent profesorului său de la Școala de Duminică că vrea să devină profesor sau predicator al Evangheliei.

Președintele Lincoln, fiul său Robert și membrii Cabinetului a șezut într-un cerc, înconjurat de o mulțime care include reprezentanți din Congres și din țări străine. Scriitorul Nathaniel Parker Willis a reamintit slujba ca fiind „foarte emoționantă”. L-a văzut pe McClellan, cu un ochi umed când s-a închinat în rugăciune … și senatori, ambasadori și soldați, toți luptându-se cu lacrimile lor – inimi mari întristate de președinte ca un om lovit și un frate. „

În urma predicii doctorului Gurley, Dr. John C. Smith al celei de-a Patra Biserici Presbiteriene a încheiat slujba în rugăciune. Cei mai mulți jelitori au însoțit trupul la cimitirul Oak Hill din Georgetown, creând o lungă procesiune. Doi cai albi au atras cămașa funerară, în timp ce doi cai negri au tras trăsura președintelui Lincoln pe străzile neasfaltate ale Washingtonului și în sus pe deal până la cimitir.

Capela Cimitirului Oak Hill
& copia Abraham Lincoln Online

ând procesiunea a sosit la cimitir, trupul lui Willie a fost așezat în capela mică pentru o scurtă slujbă a Scripturii și rugăciunii. Ulterior a fost transferat în seiful familiei Carroll de pe capătul nord-vest al cimitirului (Lot 292). Această seif, cumpărată de William și Sallie Carroll în 1857, conținea trupurile celor trei fii ai lor. Orville H.Browning, un prieten politic al Lincolnilor din Illinois, a inspectat seiful cu o zi înainte de înmormântare cu William Carroll, grefierul Curții Supreme. Carroll a oferit acest spațiu temporar familiei Lincoln până când s-au întors în Illinois. După asasinarea președintelui Lincoln în aprilie 1865, sicriul lui Willie a fost îndepărtat și pus în trenul funerar. Atât tatăl, cât și fiul sunt îngropați permanent la cimitirul Oak Ridge din Springfield, Illinois.

Moartea lui Willie a lăsat urme adânci asupra familiei Lincoln. Elizabeth Keckly a spus că Mary „a fost o femeie modificată … a trecut pragul camerei oaspeților în care a murit sau camera verde în care a fost îmbălsămat.

Artistul Alban Jasper Conant a observat ceva diferit despre președintele Lincoln după moartea lui Willie, spunând , „totdeauna a existat o nouă calitate în comportamentul său – ceva care se apropia de uimire. M-am așezat în a cincea strană în spatele lui în fiecare duminică în biserica doctorului Gurley și l-am văzut de multe ori, marcând schimbarea în el. ”

John Hay, un alt secretar de la Casa Albă, a scris că președintele „a fost profund emoționat de moartea sa, deși nu a dat niciun semn exterior al necazului său, dar și-a păstrat lucrările la fel ca oricând. Inima lui îndurerată părea să-și revărseze deplinătatea asupra celui mai mic copil”. În ziua în care președintele Lincoln a fost asasinat, el i-a spus lui Mary: „Amândoi trebuie să fim mai veseli în viitor. Între război și pierderea dragului nostru Willie, am fost foarte nenorociți.”