Tulburarea consumului de alcool: o comparație între DSM-IV și DSM-5

Istoricul și contextul DSM

Manualul de diagnosticare și statistică a tulburărilor mentale (DSM) s-a dezvoltat inițial din necesitatea de a colecta informații statistice despre tulburările mentale din Statele Unite. Prima încercare de a colecta informații despre sănătatea mintală a început în recensământul din 1840. La recensământul din 1880, Biroul recensământului dezvoltase șapte categorii de boli mintale. În 1917, Biroul recensământului a început să colecteze statistici uniforme de la spitalele psihice din toată țara.

Nu după mult timp, Asociația Americană de Psihiatrie și Academia de Medicină din New York au colaborat pentru a produce o „nomenclatură psihiatrică acceptabilă la nivel național „Pentru diagnosticarea pacienților cu tulburări psihiatrice și neurologice severe. După Primul Război Mondial, Administrația Armatei și Veteranilor a extins nomenclatura pentru a include tulburări care afectează veteranii.

În 1952, Comitetul pentru Nomenclatură și Statistică al Asociației Americane de Psihiatrie a publicat prima ediție a Manualului de diagnosticare și statistică: tulburări mentale (DSM – I). DSM – I a inclus un glosar care descrie categoriile de diagnostic și a inclus un accent pe modul de utilizare a manualului pentru efectuarea diagnosticelor clinice. DSM – II, care a fost foarte similar cu DSM-I, a fost publicat în 1968. DSM-III, publicat în 1980, a introdus mai multe inovații, inclusiv criterii de diagnostic explicite pentru r diferitele tulburări, care sunt acum o caracteristică recunoscută a DSM. O revizuire a DSM-III din 1987, numită DSM-III-R, a clarificat unele dintre aceste criterii și a abordat, de asemenea, inconsecvențele din sistemul de diagnosticare. O revizuire cuprinzătoare a literaturii științifice a întărit baza empirică a următoarei ediții, DSM-IV, care a fost publicată în 1994. DSM-IV-TR, o revizuire publicată în 2000, a furnizat informații suplimentare despre diagnostic. Din 1952, fiecare ediție ulterioară a DSM a avut drept scop îmbunătățirea capacității clinicienilor de a înțelege și a diagnostica o gamă largă de afecțiuni.