Socializare

Socializarea este procesul prin care învățăm să devenim membri competenți ai unui grup. Socializarea primară este învățarea pe care o experimentăm de la oamenii care ne cresc. Pentru ca copiii să crească și să prospere, îngrijitorii trebuie să își satisfacă nevoile fizice, inclusiv hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Îngrijitorii trebuie, de asemenea, să-i învețe pe copii ceea ce trebuie să știe pentru a funcționa ca membri ai unei societăți, inclusiv norme, valori și limbaj. Dacă copiii nu primesc o socializare primară adecvată, aceștia tind să nu se descurce bine ca adulți.

Etapele de dezvoltare

Cercetătorii au teorii diferite despre modul în care copiii învață despre ei înșiși și rolurile lor în societate. Unele dintre aceste teorii se contrazic și fiecare este criticată din diferite motive, dar fiecare joacă încă un rol important în gândirea sociologică.

Teoria lui Freud despre dezvoltarea personalității

Medicul austriac Sigmund Freud , fondatorul psihanalizei, credea că instinctele biologice de bază se combină cu factorii societali pentru a modela personalitățile. Freud a susținut că mintea constă din trei părți care trebuie să interacționeze corect pentru ca o persoană să funcționeze bine în societate. Dacă oricare dintre cele trei părți devine dominantă, pot apărea probleme personale și sociale. Cele trei părți sunt id-ul, super-ego-ul și ego-ul.

1. Id: Conform lui Freud, id-ul se dezvoltă mai întâi. Mintea unui nou-născut constă doar din id, care este responsabil pentru satisfacerea dorințelor fizice. Idul reprezintă cele mai primitive dorințe ale ființei umane, iar o persoană condusă doar de id ar face totul strict pentru propria lui plăcere, încălcând normele societale în acest proces și riscând pedeapsa.
2. Superego: Ca copii se mută din copilărie în copilărie, mintea lor dezvoltă un super-ego, sau conștiință, care încurajează conformitatea cu normele și valorile societății. Cineva cu un super-ego hiperactiv ar fi limitat într-un sistem de reguli prea rigid, care i-ar inhiba capacitatea de a trăi normal.
3. Eul: O minte sănătoasă constă și din ego, sau din partea mintea care rezolvă conflictele dintre id și supra-ego. În mod normal, ego-ul echilibrează dorințele identității și super-ego-ului, dar atunci când eșuează, o persoană poate avea dificultăți în luarea deciziilor, ceea ce poate duce la probleme de comportament.

Teoria comportamentului social al lui Mead

Sociologul George Herbert Mead credea că oamenii dezvoltă imagini de sine prin interacțiuni cu alte persoane. El a susținut că eul, care este partea personalității unei persoane, constând din conștiință de sine și imagine de sine, este un produs al experienței sociale. El a subliniat patru idei despre cum se dezvoltă sinele:

1. Sinele se dezvoltă numai prin experiența socială. Mead a respins noțiunea lui Freud conform căreia personalitatea este determinată parțial de pulsiunile biologice.
2. Experiența socială constă în schimbul de simboluri. Mead a subliniat utilizarea deosebit de umană a limbajului și a altor simboluri pentru a transmite sens.
3. Cunoașterea intențiilor celorlalți necesită imaginarea situației din perspectivele lor. Mead credea că experiența socială depinde de faptul că ne vedem pe noi înșine așa cum fac alții sau, așa cum a inventat-o el, „luând rolul celuilalt”.
4. Înțelegerea rolului celorlalți are ca rezultat conștiința de sine. a susținut că există un eu „eu” activ și un eu „eu” obiectiv. Sinele „eu” este activ și inițiază acțiunea. Sinele „eu” continuă, întrerupe sau schimbă acțiunea în funcție de modul în care reacționează ceilalți.

Mead credea că cheia dezvoltării de sine este înțelegerea rolului celuilalt. El a subliniat, de asemenea, pașii în procesul de dezvoltare de la naștere până la maturitate:

The Cooleys Theory of the Looking-Glass Self

La fel ca Mead, sociologul Charles Horton Cooley credea că ne formăm imaginile de sine prin interacțiunea cu alte persoane. El era interesat în special de cât de semnificativi ne formează alții ca indivizi. Un altul semnificativ este cineva ale cărui opinii contează pentru noi și cine este în măsură să ne influențeze gândirea, în special despre noi înșine. O altă persoană semnificativă poate fi oricine, cum ar fi un părinte, un frate, soț sau cel mai bun prieten.