Polonium (Română)
Polonium (Po), un element metalic radioactiv, gri-argintiu sau negru al grupului de oxigen (grupa 16 din tabelul periodic). Primul element care a fost descoperit prin analize radiochimice, poloniul a fost descoperit în 1898 de Pierre și Marie Curie, care investigau radioactivitatea unei anumite pitchblende, un minereu de uraniu. Radioactivitatea foarte intensă, care nu poate fi atribuită uraniului, a fost atribuită unui nou element, numit de aceștia după patria Marie Curie, Polonia. Descoperirea a fost anunțată în iulie 1898. Poloniul este extrem de rar, chiar și în pitchblendă: 1.000 de tone de minereu trebuie prelucrate pentru a obține 40 de miligrame de poloniu. Abundența sa în scoarța terestră este de aproximativ o parte în 1015. Apare în natură ca un produs de dezintegrare radioactivă a uraniului, torului și actiniului. Timpurile de înjumătățire ale izotopilor săi variază de la o fracțiune de secundă până la 103 ani; cel mai comun izotop natural al poloniului, polonium-210, are un timp de înjumătățire de 138,4 zile.
Poloniul este de obicei izolat din subprodusele extracției radiului din mineralele de uraniu. În izolare chimică, minereul de pitchblendă este tratat cu acid clorhidric, iar soluția rezultată este încălzită cu hidrogen sulfurat pentru a precipita monosulfura de poloniu, PoS, împreună cu alte sulfuri metalice, cum ar fi cea a bismutului, Bi2S3, care seamănă strâns cu monosulfura de poloniu comportament, deși este mai puțin solubil. Datorită diferenței de solubilitate, precipitarea parțială repetată a amestecului de sulfuri concentrează poloniul în fracția mai solubilă, în timp ce bismutul se acumulează în porțiunile mai puțin solubile. Cu toate acestea, diferența de solubilitate este mică și procesul trebuie repetat de mai multe ori pentru a realiza o separare completă. Purificarea se realizează prin depunere electrolitică. Poate fi produs artificial bombardând bismutul sau plumbul cu neutroni sau cu particule încărcate accelerate.
Din punct de vedere chimic, poloniul seamănă cu elementele telur și bismut. Se cunosc două modificări ale poloniului, o formă α și una β, ambele fiind stabile la temperatura camerei și posedă caracteristici metalice. Faptul că conductivitatea sa electrică scade odată cu creșterea temperaturii plasează poloniul printre metale, mai degrabă decât metaloizii sau nemetalele.
Deoarece poloniul este foarte radioactiv – se dezintegrează într-un izotop stabil de plumb prin emiterea de raze alfa, care sunt fluxuri de particule încărcate pozitiv – trebuie manipulate cu extremă grijă. Când este conținut în substanțe precum folia de aur, care împiedică radiația alfa să scape, poloniul este utilizat industrial pentru a elimina electricitatea statică generată de procese precum laminarea hârtiei, fabricarea de foi de plastic și filarea fibrelor sintetice. De asemenea, este utilizat pe perii pentru îndepărtarea prafului din filmul fotografic și în fizica nucleară ca sursă de radiație alfa. Amestecuri de poloniu cu beriliu sau alte elemente ușoare sunt utilizate ca surse de neutroni.