Contele de Monte Cristo

Disimulările sunt întotdeauna distractive

În timpul evenimentelor romanelor, Edmond Dantes se deghizează în mai mulți oameni: un preot, un englez și un marinar / contrabandist. El interacționează cu prietenii și dușmanii în aceste deghizări, doar fostul său logodnic l-a recunoscut vreodată. Această ironie adaugă umor narațiunii întunecate și un sentiment de entuziasm la mâna a doua, pe măsură ce Edmond își schimbă diversele personaje pentru a se potrivi planurilor sale.

Birocrații sunt întotdeauna răi

Unul dintre ticăloșii principali ai romanului este procurorul public pe nume Villefort (vezi ce a făcut Dumas acolo, vill -ain se numește Ville-fort). El are obligația de a susține justiția, dar este în întregime autoservit, trimițându-l pe Dantes la închisoare pentru a evita orice legătură cu o lovitură de stat politică. De asemenea, este un ipocrit, aproape că își ucide fiul nelegitim pentru a-și salva fața.

Cum a făcut asta?

Evidențierea autorului: Alexandre Dumas

Unii oameni ar putea fi surprinși să-l vadă pe Alexandre Dumas pe lista mea de cărți care evidențiază scriitori de culoare. Da, Alexandre Dumas – creatorul celor trei mușchetari, Contele de Monte Cristo și Omul din masca de fier – era de origine afro-caraibiană. Tatăl său era un celebru haitian general francez născut.

Statutul său de străin ar fi putut să-i fi influențat scrierea. Unele dintre cele mai iconice personaje ale sale – Dantes și D „Artagnan, sunt străini.

În ceea ce privește practica sa deliberată, Dumas a fost un dramaturg și scriitor de călătorie realizat înainte de a se apuca de ficțiune. Scrierile sale de călătorie sunt în mod clar evidente în frecventele țări ale contelui de Monte Cristo. El pictează în mod viu diferențele dintre Italia și Franța. Chiar și în Franța, face o treabă excelentă evocând sentimentul locului – Parisul este diferit de Marsilia în sudul.

În Contele de Monte Cristo, există hangi, oficiali guvernamentali, lideri politici, marinari, contrabandiști, preoți și nobili. În acest scop, Dumas a colaborat frecvent cu alții pentru a crea personaje realiste în toate straturile sociale din Franța secolului al XIX-lea.

Istoria sa ca dramaturg este evidentă și în utilizarea dialogului său. În loc să folosească un dispozitiv literar precum flashback-urile, Dumas insistă să folosească dialogul pentru a explica povestea din spate. Aceasta menține scena activă și în fața cititorului în locul unui rezumat narativ. Acest lucru funcționează bine, în cea mai mare parte, dar uneori dialogul devine un monolog și care poate deveni plictisitor de citit.