Ce este Protocolul de la Kyoto?
Protocolul de la Kyoto este un acord internațional care vizează gestionarea și reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a gazelor cu efect de seră. Protocolul a fost adoptat în cadrul unei conferințe la Kyoto, Japonia, în 1997 și a devenit drept internațional la 16 februarie 2005.
–
Ce este Protocolul de la Kyoto?
Protocolul a operaționalizat Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC). 192 de națiuni s-au angajat să-și reducă emisiile cu o medie de 5,2% până în 2012, ceea ce ar reprezenta aproximativ 29% din totalul emisiilor mondiale.
Țărilor care au ratificat Protocolul de la Kyoto li s-au atribuit niveluri maxime de emisii de carbon pentru perioade specifice și au participat la tranzacționarea creditelor de carbon. Dacă o țară ar emite mai mult decât limita atribuită, atunci ar primi o limită mai mică de emisii în perioada următoare.
Dezvoltate vs Națiuni în curs de dezvoltare
Recunoscând că țările dezvoltate sunt în principal responsabile pentru Nivelurile actuale ale emisiilor de GES ca rezultat al mai mult de 150 de ani de activitate industrială neatinsă, Protocolul a pus o povară mai grea asupra lor. 37 de țări industrializate plus UE au fost mandatate să-și reducă emisiile de GES, în timp ce țărilor în curs de dezvoltare li s-a cerut să se conformeze voluntar; peste 100 de țări în curs de dezvoltare, inclusiv China și India, au fost exceptate de la tratat.
Protocolul a separat țările în două grupuri: Anexa I conținea țări dezvoltate, iar Non-Anexa I conținea țări în curs de dezvoltare. Limitele de emisie au fost plasate numai în țările din anexa I. Țările care nu fac parte din anexa I ar putea investi în proiecte de reducere a emisiilor în țările lor. Pentru aceste proiecte, țările în curs de dezvoltare au obținut credite de carbon pe care le-ar putea comercializa sau vinde către țările dezvoltate, permițând țărilor în curs de dezvoltare un nivel mai ridicat de emisii maxime de carbon pentru acea perioadă. Acest lucru a permis efectiv țărilor dezvoltate să continue să emită GES.
Protocolul a stabilit un sistem de monitorizare, revizuire și verificare, precum și un sistem de conformitate pentru a asigura transparența și a responsabiliza părțile. Emisiile tuturor țărilor trebuiau monitorizate și înregistrările precise ale tranzacțiilor trebuie păstrate prin sisteme de registre.
S-ar putea să vă placă și: Cum să faceți decarbonizarea profundă o realitate
Amendamentul de la Doha
După prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto încheiată în decembrie 2012, părțile la protocol s-au întâlnit la Doha, Qatar, pentru a discuta despre o modificare a acordului inițial de la Kyoto. Amendamentul de la Doha a adăugat noi obiective pentru a doua perioadă de angajament, 2012-2020, pentru țările participante, timp în care părțile s-au angajat să reducă emisiile de GES cu cel puțin 18% sub nivelurile din 1990
Acest lucru a fost de scurtă durată; în 2015, toți participanții UNFCCC au semnat un alt pact, Acordul climatic de la Paris, care a înlocuit efectiv Protocolul de la Kyoto.
Acordul climatic de la Paris
Acesta a fost adoptat de aproape toate națiunile în 2015 pentru abordarea efectelor negative ale crizei climatice. S-au luat angajamente din toate țările mari emițătoare de GES pentru a-și reduce emisiile și a consolida aceste angajamente în timp.
O directivă majoră a acordului este reducerea emisiilor de GES pentru a limita creșterea temperaturii globale în acest secol la 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, luând în același timp măsuri pentru a limita aceasta la 1,5 grade. De asemenea, oferă o modalitate pentru națiunile dezvoltate de a ajuta națiunile în curs de dezvoltare și creează un cadru pentru monitorizarea și raportarea transparentă a obiectivelor climatice ale țărilor.
Mecanismele de la Kyoto
Protocolul a stabilit mecanisme de piață bazate pe comerțul cu permise de emisii. A permis țărilor un mijloc suplimentar de a-și atinge obiectivele prin intermediul a trei mecanisme bazate pe piață: comerțul internațional cu emisii, mecanismul de dezvoltare curată (MDL) și implementarea comună.
Mecanismele au încurajat atenuarea GES în cele mai rentabile moduri, adică. în lumea în curs de dezvoltare. Ideea a fost că, atâta timp cât poluarea este eliminată din atmosferă, nu contează unde este redusă, ceea ce a stimulat investițiile verzi în țările în curs de dezvoltare și a inclus sectorul privat pentru a dezvolta infrastructuri și sisteme mai curate decât tehnologii mai vechi și mai murdare.
A fost creat un fond de adaptare pentru a finanța proiecte și programe de adaptare în țările în curs de dezvoltare care sunt părți la protocol. În prima perioadă de angajament, Fondul a fost finanțat în principal cu o parte din încasările din activitățile proiectului MDP. Pentru a doua perioadă de angajament, tranzacționarea internațională a emisiilor și implementarea comună ar oferi, de asemenea, Fondului o cotă de 2% din încasări.
Cum a funcționat Protocolul de la Kyoto?
În 2005, multe țări, inclusiv cele din UE, au planificat să-și îndeplinească sau să își depășească obiectivele prevăzute în acord până în 2011. Altele, precum întrucât SUA și China – cei mai mari emițători din lume – au produs suficiente GES pentru a atenua oricare dintre progresele realizate de țările care și-au îndeplinit obiectivele.De fapt, a existat o creștere de aproximativ 40% a emisiilor la nivel global între 1990 și 2009.
De ce SUA nu au semnat Protocolul de la Kyoto?
SUA au renunțat la acord în 2001, numind tratatul nedrept deoarece a mandatat doar țările dezvoltate să reducă emisiile și a considerat că acest lucru ar împiedica economia SUA.
Discuțiile au fost afectate de politică, bani, lipsa de conducere și lipsa consensului. Emisiile de GES cresc în continuare, iar țările nu le abordează suficient de repede.
Cronologie
1-11 decembrie 1997 – Conferința părților la UNFCCC se desfășoară la Kyoto, Japonia. Aproape 200 de națiuni participă și adoptă primul tratat internațional privind gestionarea și reducerea gazelor cu efect de seră.
2 noiembrie 1998 – În Buenos Aires 160 de națiuni se întâlnesc pentru a elabora detalii ale protocolului și a crea „Planul de acțiune din Buenos Aires . ”
23 iulie 2001 – Negociatorii din 178 de țări se întâlnesc în Germania și sunt de acord să adopte protocolul, fără participarea SUA.
10 noiembrie 2001 – Reprezentanți din 160 țările se întâlnesc la Marrakech, Maroc, pentru a afla detalii despre protocol.
18 noiembrie 2004 – Federația Rusă ratifică protocolul.
16 februarie 2005 – vine Protocolul de la Kyoto în vigoare.
12 decembrie 2011 – Canada renunță la Protocolul de la Kyoto, spunând că obiectivele sale sunt irealizabile, deoarece SUA și China nu au fost niciodată de acord cu acesta și spune că este necesar un nou pact pentru a aborda emisiile.
Decembrie 2012 – Protocolul de la Kyoto este prelungit până în 2020 în timpul unei conferințe la Doha, Qatar.
23 iunie 2013 – Afganistanul adoptă Kyo la Protocol, devenind cel de-al 192-lea semnatar.
2015 – La summitul COP21, desfășurat la Paris, toți participanții UNFCCC semnează Acordul de la Paris care înlocuiește efectiv Protocolul de la Kyoto. Părțile sunt de acord să limiteze încălzirea la „mult sub” 2 grade și sub 1,5 grade peste nivelurile preindustriale, dacă este posibil.
Imagine prezentată de: United Nations Photo